Lucia: La mulți ani cu cu bucurii mici și dese, zi de zi! În poză, sunt eu, așa cum arătam în 2021, când am împlinit 77 de ani și am primit cadou scufița. În pahar, nu e absint, ci sirop de mentă cu câțiva stropi de gin…

Cum ai petrecut de ziua ta? Când ajungi la mine?

Ariana: Ar fi bine să ne întâlnim după ce apare cartea, ca să ți le dau pe ambele. Miercuri-joi, sper.

L: Și eu am pregătit cele două volume din Cărțile Estului. Primul volum a apărut tot în 2016, ca și cartea ta, așa că “am debutat” amândouă în același an și la aceeași vârstă. De-atunci, le-am tot risipit, de-am rămas cu două exemplare. Bine că ne-am găsit la timp! Bănuiam eu că în ciuda amintirilor adormite avem multe în comun…

Aș vrea să-ți spun cum e cu ghinionul în viziunea personajului Jan Ditie din cartea lui Bohumil Hrabal L-am servit pe regele Angliei: “Norocul meu a fost să fiu urmărit mereu de ghinon”. Pentru că Jan Ditie și-a îngropat nevasta ucisă în bombardament, dar a moștenit o avere; a ajuns milionar, dar au venit comuniștii și l-au trimis la muncă într-un loc uitat de lume; a rămas singur, dar abia acolo, în pustietate, i s-a întâmplat ceva de necrezut: “Am început să nu mai aud nimic, dar să aud totul, să nu mai văd nimic, dar să văd totul”. Cam asta se întâmplă atunci când vremurile sunt potrivnice și pun bețe în roata norocului…

A: Dă-mi adresa, vei primi cărțile de la fiul meu, Răzvan.

L: Dacă vrei și poți. Oricum, le voi citi. Pe prima, pot s-o iau de la bibliotecă (am aranjat deja), mi s-a pus pata pe scrisul tău. Asta-i situația.

A: Ești o dulce!

L: Nu te lua după aparențe, nu sunt dulce chiar tot timpul, sunt o Fecioară cu spirit critic, pe alocuri și autocritic, pronunțat. Cam spun ce gândesc.

A: Am tot așteptat un semn: ai primit cărțile?

L: N-am noroc. După plecarea ta, am pornit și eu pe urmele cărții Case, trenuri și andrele. Biblioteca de la care mă aprovizionez nu o are, mi s-a spus că o pot găsi la biblioteca Sadoveanu. Am întrebat și mi-au confirmat. Din păcate, am reușit să ajung acolo abia azi, ca să aflu că e împrumutată și, în cel mai bun caz, o vor avea peste trei săptămâni. Într-un fel, mă bucur pentru tine, lumea te citește, într-altul, mă enervez, m-am întors din drum să-mi iau masca și, iată, a dat ghinionul peste mine. Plicuri, fluturi și neant nu a întrat în librării. Îmi pare rău. Chiar aveam nevoie de o lectură plăcută. Mai zi-mi ceva despre tine. Cum ai ajuns, cum ai biruit covidul, cum l-ai găsit pe David? Ești okey?

A: Aici, totul e cenușiu. Cu covidul, am lălăit-o până ieri, am o urticarie, dar nu asta e important, David a ajuns la 46 de kilograme, de la 50. Iar doctori – on line! – iar teste și așteptări, plus speranțe înșelate. Nu i se găsește nimic și n-are cancer, ar trebui să fim fericiți cu asta.

L: La noi, nu merge cu on line-ul, ești bolnav, mergi la spital. Și dacă scapi de covid, sigur nu scapi de nosocomiale. Acum, stau în curtea bibliotecii, pe o bancă de piatră, mi-am pus două cărți sub fund, să nu răcesc. Mai fumez o țigară și mă duc la metrou. Te îmbrățișez. Să nu ne enervăm și să nu ne pleoștim. Asta e deviza.

A: Mă uimește cât efort faci ca să pui mâna pe cartea mea.

L: Am ajuns acasă. Sunt cu țigara alături, de care m-am lăsat de câteva ori ca să mă apuc iar. De cărți însă nu m-am putut lăsa niciodată. Mi-am făcut un selfie cu ochii la cireș. Pentru că, dumnealui, cireșul se oglindește cu aceeași bucurie atât în ochii mei, cât și în geamul din spatele meu. Încerc să te momesc cu locul modest în care trăiesc. Nu ne-am văzut de 32 de ani, nici măcar n-am fost prietene, dar e ceva care mă face să te simt aproape. Acel ceva, cred, e scrisul tău.

A: Lasă, o să vină cartea, adică eu, iar prietene vom fi măcar vreo 20 de ani, trebuie să recuperăm. Și mă momești cu dorința de a mă citi, cu dorința de a-ți fi aproape și cu dorința-dragoste cu care îți hrănești soțul. Cred că mai ai și alte momeli, se citesc printre randuri.

L: Nu știu cum e cu momelile, te avertizez: sunt irascibilă, deci vulnerabilă. Azi, efort mare: sculat devreme, după culcat târziu, grabă cu spălatul, cu hrănitul lui și…  Ne-om descurca.

A: Luni îl sun pe șoferul lui Răzvan, îl rog să-ți aducă cărțile.

L: M-am gândit că azi, de Sfânta Maria, nu se lucrează și nu e cazul să stau cu ochii pe poartă, dar ți-aș spune să nu vorbești cu șoferul. Cred că înțelegi, dacă nu vrei să-l “deranjezi” pe fiul tău, lasă lucrurile să curgă, eu tot voi găsi cărțile și tot le voi citi, chiar neprimite pe tavă. Te îmbrățișez.

A: Draga mea, am epuizat mijloacele prin care să-ți parvină cărțile: fiul meu nu e în țară, șoferul și-o fi luat liber, nu-l găsesc. Sfatul meu: du-te tu și ia-le de la firma lui Răzvan. E mai sigur și ne liniștim amândouă.

L: O idee bună: îmi oferă și ocazia să mă pun în fason, să mă îmbrac sturlubatic, să fiu excesiv de politic corectă, să strecor în glas nuanțe din actrițele mele preferate, Gina Patrichi și Mariana Mihuț și, cel mai important, să mai ies naibii din casă, că altfel risc să putrezesc pe scaunul din fața porții mele cu găuri.

A: Nebunatico, fă-o!

L: Chiar o fac! Telefon în prealabil, desigur! Să explic că sunt o doamnă în vârstă care nu-și permite să plece la drum, dacă nu e sigură că primește ce i se cuvine. Sper să fie distractiv. Îți voi relata.

A: Am toată încrederea investită în tine. Fii superior politicoasă și baftă!

Lucia: Normal! La telefon, voi spune că ajung cu Uberul și am nevoie de toate detaliile: adresă, interfon, persoane de legătură. Doar am lucrat la TVR, măcar cu aplombul m-am ales. Spune-mi numele întreg, dacă e doamnă, domnișoară.

A: E domnișoară și, să nu râzi, o cheamă Boubătrân, așadar, spune-i domnișoara Cristina, lasă bietul bou.

L: Da, îl voi lăsa pe bietul bou să rumege liniștit, da de ce nalba nu-și schimbă numele? Că de ce nu se mărită nu îndrăznesc să întreb.

A: Conviețuiește cu un Marius de mulți ani, așa cum se poartă.

L: Ei, și? Să stea cu Marius dacă o vrea, dar să se mărite cu un Brătianu sau cu un Brâncoveanu, să le dea câțiva bănuți acolo, că ăștia sunt cam scăpătați, și să-și păstreze numele după divorț. Dacă se poartă frumos îi spun cum să procedeze…

A: Ha-ha-ha!, tare îmi plac ființele cu umor și cu idei deștepte!

L: Ideea e deșteaptă și practicabilă, cunosc cazuri cu final fericit: măritat, luat nume cu rezonanță, divorțat, nume păstrat, concubin încântat luat soție și preluat nume fost soț fostă concubină. Pare complicat, dar așa supraviețuiesc marile familii.

A: Păcat, un tren pierdut!

L: Am vorbit cu Cristina. O fi ea Boubătrân, dar cu un glas plăcut. I-am și spus-o, în contul politeții, la capitolul gâdilat vanitate. Mi-a mulțumit pentru apreciere. O sun când ajung și coboară cu cărțile în dinți. Ahoe!

A: O lovitură trasă capitalismului muribund, dar înfloritor. Noi  mergem la spital pentru investigații – David. Aștept final novelă.

L: Ar putea fi vorba despre niscaiva paraziți intestinali? Ei au ca efect și slăbitul. Zic și eu, nu sunt doctoriță. Doar infirmieră.

A: Zonă cercetată, e curat. Eu murdăresc a treia carte: Divorțez de tine, Anglie sau cam așa ceva. Ca să-mi spăl zilele de păcatul englezesc.

L: Sunt în posesia cărților! În spatele meu, este el, cireșul, cu care mă mândresc, iar în cele două mâini, sunt ele, cărțile tale, izbânda zilei – vezi bine că nu putea fi un selfie, am angajat pe repede un fotograf din vecini.

A: Superbă poză-document pentru arhiva sufletului. Obținute cu greu, dar sper să merite Odisea.

L: Te sun după ce îmi hrănesc bărbatul. Cu David, e okey?

A: Îți mai hrănești bărbatul o lună și-om mai vedea ce e cu David.

L: Îți spun pe repede, hrănitul e cu pauze. Prologul și Argumentul le-am citit în autobus, sunt sigură că nu o voi lăsa de-o parte. Prefer să-ți scriu asta, mi-e mai ușor: ești foarte tare. Și foarte pe gustul meu. Mă mănâncă palmele, cititul e viciul meu. Și când intru într-o poveste care mă prinde de la prima propoziție (simplă!), acolo rămân. Mai am trei linguri și un întors pe spate și te sun.

A: Părerea unora asta a fost: n-o poți lăsa din mână. Zisei eu, care habar n-am cine a scris-o și care, când primesc laude, nu știu ce să fac cu ele.

L: Nu trebuie să faci nimic cu ele. Lasă-le acolo.

A: Habar n-ai ce importantă este pentru mine apariția ta în viața mea de aici. Aș vrea să-ți pun sute de întrebări, simt că ești doldora de experiențe, de întâlniri cu oameni speciali și, mai ales, ai avut parte de prezența unui partener de la egal, la egal. Se pare că ai dat un sens plin existenței, lași ceva util și frumos în urmă. Mă bucur să comunicăm. Mult și cu miez…

L: Sunt abia la pagina 53, la “Țăndărei”, n-am rezistat tentației și m-am repezit la capitolul “Televiziunea, Arcadia mea”, care a trezit multe amintiri adormite. Asta după o convorbire de două ore cu prietenul meu Lulu, pe care nu l-am văzut de 40 de ani, a plecat în America. Cred că trăiesc vremea reîntâlnirilor esențiale. Ea a început cu textul tău despre Cum să fii fericit în România, a continuat cu un fost coleg de liceu plecat în Franța și a izbucnit cu Lulu, care mi-a fost prieten, fără conotații sentimentale, și m-a protejat. Regăsiri esențiale, când lumea din jurul nostru se subțiază, când prieteni de-o viață dispar pe rând în lumea de dincolo și ești din ce în ce mai singur. Și brusc, golul se umple cu o lume nouă, de fapt, tot o lume veche, pentru că lumea nouă ne cam sperie, disponibilitatea se reduce, așteptările sunt prea mari față de ce primim și asta ne întristează. Da, și apariția ta în viața mea e importantă. Știu sigur că la începutul experienței noastre am fost apropiate, însăși apariția fiecăreia în acea instituție fiind asemănătoare. Tu le-ai căzut pe cap prin repartiție, eu am reușit la un concurs, dar postul meu a fost dat altuia și am stat zile în șir la ușa lui Paler, vicepreședintele, statuie pe scaun, până când Cati Vasiu s-a îndurat de mine și m-a sfătuit să vorbesc cu Vornicu. Și am vorbit. Dar îți spun altădată. Te îmbrățișez, te citesc și mi-e dor de tine cea de atunci și cea de acum.

A: Secretara lui Vornicu, o femeie fină, nepotrivită rolului de cerber.

L: Mă uit la poza ta din ziua căsătoriei cu David în Anglia. Zurgălău îmblânzit și nu prea. Greu de îmblânzit un trandafir cu ghimpi colțoși. Zurla  

A: Deci au de-a face două zurle aici. Probă de zurlă: ”Cartea ta mă năucește, scriitura ta inconfundabilă îmi provoacă stări răvășitoare și obsesive. Este o lectură dificilă, deloc comodă, mă simt târâtă în cotloanele cele mai adânci ale sufletului tău.Ce scrii este o exorcizare până la neantizare a ființei tale în eterna lupt[ cu sine, cu cei apropiați, cu Anglia, cu timpul sau amintirile, cu cuvintele provocate într-un joc la limita semanticului, aproape de absurd. Uneori, ele te doboară, te iau în stăpânire și te joacă, te lași în voia lor, captivă dezvoltărilor metaforice. Minunate, unice, uimitoare”. Mesaj despre noua mea carte trimis de prietena și colega mea de facultate Nicoleta.

L: Da, e clar că ai zăpăcit-o. Și pe mine m-ai zăpăcit cu Casele, trenurile și andrelele tale, noaptea trecută am citit până la 4 dimineața. Și bine am făcut, altfel n-aș fi rămas trează până a venit Salvarea la bărbatul meu. O solicitasem ca urgență la ora 20.30, insistând să fie un echipaj cu medic, (făcuse febră 38 cu 8) și ajuns fără medic la ora 4. Termometrul lor electronic arăta 37 cu 2 (“asta nu e febră, doamnă!), numai că el tremura ca varga, așa că i-am somat să folosească termometrul meu cu mercur: 38 cu 7. M-au sfătuit să-i dau un paracetamol, și când am cerut rețetă pentru antibiotic am aflat că ăla de-i ziceam eu domnu doctor era șoferul, iar grămada care nu încăpea pe ușă era asistenta care se ocupa doar de testul covid. Așa că, la ora 8.00, am chemat altă Salvare, care a venit relativ repede, dar tot fără medic, drept care i-am poftit afară și am sunat a treia oară. La ora 14.00, a venit o Salvare cu medic – nu știu de ce nație, că nu prea știa românește. L-a consultat, în fine, pe bietul chinuit, i-a dat rețetă pentru antibiotic și alte chestii pentru infecția pulmonară sau (sic) urinară și mi-a spus că e deshidratat, îi trebuie perfuzii, dar ei n-au obligația să le facă. Altădată se făceau perfuzii ”fără obligații”, i-am spus, dar s-a făcut că nu înțelege. Acum caut o asistentă, am luat de la farmacie tot ce-mi trebuie. Toate sunt în concediu sau în weekend. Mai caut.

A: Draga de tine, ce coșmar! Mult curaj și mult bine.

L: A venit totuși doctorul care îi schimbă sonda la trei săptămâni. S-a chinuit mult să-i găsească o venă cât de cât întreagă și să agațe perfuzorul de lampă. Bref, am reușit! Îmi trec fapta la izbânzi. Sper ca noaptea asta să adorm, fie și cu cartea ta în brațe.

A: Noapte bună, draga mea eroină!

L: Noapte bună, sper. După ce prima perfuzie i-a ridicat tensiunea de 6,5, la 8,5, i-a scăzut pulsul și dumnealuiul meu doarme liniștit, m-am liniștit și eu. Mi-am pus în pahar vinul preferat, îl cheamă Muse Night, și îl beau cu tine. Hai noroc!